Taci și înghite! Tort de portocale.

Februarie 28, 2012

Deși au trecut deja două zile de la decernarea premiilor Oscar, discuțiile despre acest eveniment sunt încă vii în bucătăria Cantinei. Evident, între tanti Jeni și Miruna pentru că eu nu prea am fost conectat la Festivitatea de decernare a Premiilor Oscar, fiind interesat mai mult de All-Star Game –ul din NBA, acolo unde cei mai buni jucători de baschet din campionatul nord-american și-au talentele în acest meci demonstrativ organizat în fiecare an, în luna februarie. Normal, fiind în minoritate, am urmărit meciul printre picături, mai mult în pauzele de reclamă de la transmisiunea Oscarurilor, dar a meritat. Dar îl găsesc eu undeva pe net și-l urmăresc în tihnă, acum, cât încă nu se supără prea tare domnii de la ACTA.

În dimineața aceasta, la cafeluță, tanti Jeni și Miruna încă mai dezbăteau păreri despre toaleta lui Meryl Streep, rochița cu buline a Nathaliei Portman, eleganța lui Christopher Plummer sau a lui George Clooney și alte detalii vestimentare de la mult-așteptatul eveniment.

„Ei, tanti Jeni, zic, dar dacă s-ar decerna premiile Oscar pentru mâncare, ce fel crezi că ar lua statueta?” Stă dumneaei, se gândește, apoi se ridică și punându-și șorțul de bucătărie decretă: „Azi vom servi ceva super-laureat!” Și pregăti pe masa de lucru următoarele ingrediente: 500 de grame de mălai, 1 litru de lapte (apă), 50 de grame de unt, 100 de grame de smântână, 200 de grame de brânză sărată rasă, 200 de grame de cârnați afumați, 150 de grame de kaizer, 100 de grame de bacon afumat și trei ouă. Aiii, te pomenești că tanti Jeni pregătește pentru azi celebrul „Taci și înghite!” . Să vedeți ce de statuete de aur va primi azi felul acesta delicios!!!

Tanti Jeni va prepara pentru început mămăliguța, din lapte și mălai, mai moale așa, încorporând apoi smântâna, cu grijă… În timpul acesta, cârnații, baconul și kaiser-ul tăiate în bucăți mici, se călesc într-o lingură de ulei încins, pentru vreo cinci minute. Actorii fiind deci pregătiți, urmează montajul: scenografia este asigurată de un vas termorezistent, uns cu unt, în care se așează un strat de mămăligă, unul de amestec călit, încă unul de mămăligă, încă unul de amestec călit, cele două compoziții participând parcă la un dialog mut, ca în „The Artist”. Deasupra, ca într-un happy-end, se presară brânza rasă și apoi genericul de final este asigurat de ultimul strat și anume de mămăligă. În acest strat, tanti Jeni efectuează cu lingura trei adâncituri în care montează frumos cele trei ouă crude, Minunatul vas cu prețioasa compoziție, se pune la cuptor pentru vreo jumătate de oră, până se rumenește și ouăle sunt coapte. Se servește cald, cu smântână sau extra porție de brânză…Ahhh, ce miros minunat! Iar gustul este absolut divin! Aplauze, dragii mei pentru acest preparat demn de un Oscar culinar!

Pentru a celebra cum se cuvine preparatul lui tanti Jeni, Miruna cea dulce ne va răsfăța azi cu un desert de gală: tort cu portocale!

Pentru blat, prințesa dulciurilor va folosi: 6 ouă, 150 de grame de zahăr, 130 de grame de făină, zeama de la o jumătate de lămâie, o linguriță de coajă de portocală rasă, șase albușuri și un vârf de cuțit de sare; iar pentru crema cea irezistibilă, va combina: 250 de grame de zahăr, șase gălbenușuri, apă cât volumul gălbenușurilor, 200 de grame de unt, o portocală, zeama de la o jumătate de lămâie și vanilie.

Pentru început, cu mânuțele ei delicate, Miruna va pregăti prețiosul blat: ouăle, zahărul și sarea se bat împreună, cu telul, în baie de aburi, până când compoziția se umflă și devine spumoasă, apoi se ia de pe foc, bătându-se continuu, până se răcește. Acum, cu multă grijă și amestecând ușor pentru a nu se lăsa compoziția, Miruna adaugă făina, coaja rasă de portocale, albușurile și zeama de lămâie, turnând apoi prețiosul amestec omogen într-o formă de tort unsă cu unt și tapetată cu făină, pe care o pune la copt la foc potrivit.

Între timp, Miruna pregătește crema, frecând zahărul cu gălbenușurile de ou până când amestecul devine spumă, adăugând un pic de apă din când în când și apoi praful de vanilie. Compoziția rezultată se fierbe la foc mic în bain-marie, amestecând continuu pentru a nu se prinde de pereții vasului. După fiert, compoziția se ia de pe foc și se lasă la răcit, amestecând din când în când. Miruna adaugă apoi zeama de lămâie, precum și coaja și zeama de portocală și freacă separat untul până devine spumă, amestecându-l cu crema rezultată, până se omogenizează complet.

Urmează acum asamblarea tortului: blatul scos din cuptor și lăsat la răcit se taie în trei straturi, care se ung cu crema cea delicioasă și se pun apoi unul peste altul, ungându-se cu crema rămasă pe exterior. Apoi, cu simțul ei artistic deosebit, Miruna ornează deliciosul tort cu frișcă, felii de portocală, de măr și câteva boabe de strugure alb. Acum stă cuminte la frigider, așteptând să fie servit…

Ah, ce meniu minunat avem azi la Cantină! Vă așteptăm cu drag la decernarea porțiilor de „Taci și Înghite” și a câte unei felii generoase de tort de portocale, la gala organizată azi la sala noastră de mese. Hai, dați năvală și poftă mareeee!!!!

 


Guest-Star Day: Virgil

Februarie 23, 2012

Dragele mele, dragii mei, iată că după o lungă pauză de hibernare, evenimentul nostru săptămânal, Guest-Star Day, revine pe firmament. Tanti Jeni s-a trezit dis de dimineață să pregătească bucătăria, și sala de mese pentru invitata noastră de azi și acum, împreună cu Miruna, este la poarta Cantinei să o întâmpine.

Ei, bine, invitata nu se lasă așteptată și iată, vine lăsând în urma ei un minunat sentiment de primăvară timpurie… Doamneloooor și domnilooooorrrr…. Primiți-o cu aplauze și uraleeeeee peeeee… Virgiiiiiiiillll!!!

Ah, zâmbetul ei dezgheață cele mai înghețate sloiuri și topește zăpada din curtea Cantinei, în drumul ei către bucătărie, acolo unde ne va dezvălui latura ei culinare. Păi, dacă știam că prin zâmbet poate topi zăpada, credeți-mă că aș fi chemat-o mai demult să mă ajute la deszăpezire, să nu mă mai chinui eu cu lopata aia… Ufff!

În ciuda numelui ei, Virgil este fată. Sau mai bine zis, așa cum se descrie pe BLOGUL ei, e ”doar o simplă fată”.

”Scriu pentru că îmi place să scriu”, spune Virgil. Și într-adevăr, puteți remarca acest lucru citind de la un cap la altul postările ei, în care povestește experiențe personale, amintiri din copilăria și adolescența petrecute în Fălticeni, orașul ei natal,  sau povești născocite de ea, cu un frumos și neașteptat parfum de originalitate, imaginația autoarei părând să nu aibă limite. Hazul, ironia, bucuriile și tristețile lui Virgil răzbat puternic în textele ei, scrise uneori prea direct și cu o sinceritate dezarmantă.

Dar să vedem ce putem afla din latura culinară a invitatei noastre de azi, în urma discuției cu tanti Jeni la obișnuita cafeluță fierbinte și aromată, servită la măsuța din bucătărie. Să le ascultăm…

TJ: Ce fel de mâncare îți amintește cel mai mult de copilărie?

Virgil: În primul rând ciorbele cu carne. Cu orice fel de carne. Care pentru mine erau de fapt un chin, nu neapărat pentru că nu îmi plăcea gustul, ci pentru că ai mei scoteau carnea din borș, o tocau, după care o puneau la loc în poțiunea magică și îmi dădeau să mănânc. Ei bine, uram carnea tocată în borș. Nu înțelegeam sensul ei, cum nici acum nu îmi dau seama de ce tot familionul execută această procedură. În borș, îmi plăcea carnea întreagă, în afara borșului, îmi plăcea la nebunie să mănânc carnea tocată cu pâine. Dar nu, eu primeam carne tocată în ciorbă, de parcă eram copil extraterestru.

Tortul cu ciocolată și nucă este un desert care în orice moment îmi stârnește amintiri și emoții atât de puternice că parcă mă pălmuiesc. Nu știu rețeta, nu știu să îl pregătesc, este foarte complicat, cu multe ingrediente (multe ouă și vreo două pachete de unt). Dar, făcut cu cap, este cel mai bun tort din lume. Cremos, însiropat, aromat, dar nici pe departe grețos. Desertul perfect, autentic. Era deliciul aniversărilor mele.

TJ: Ce ai recomanda cuiva să viziteze în zona Fălticeniului și ce specialități culinare de acolo ai recomanda?

Virgil: În Fălticeni (municipiu, da?) trebuie vizitate cele trei muzee importante: Muzeul Ion Irimescu, Muzeul Apelor și Galeria Oamenilor de Seamă. Când eram copil mergeam des la Muzeul apelor, căscând gura la acvarii cu pești colorați și atingând de câte ori puteam marele glob pământesc. Daca e soare, mergeți să vedeți casa memoriala a lui Sadoveanu și Dumbrava minunată, unde a zăbovit Lizuca cu al său Patrocle. Înainte, în zona dumbrăvii, era ștrandul orașului, acum nu mai e căci s-a făcut un schit.

Sincer, nu știu ce specialități locale să recomand. Poate că ciorba rădăuțeana, care se pregătește în zona noastră.

TJ: Cum ți s-a părut bucătăria franceză la Paris?

Virgil:  Când spun bucătărie franțuzească, spun fonfleuri culinare. Și cum eu mă dau în vânt după fonfleuri culinare, da, pot spune ca îmi place să mănânc la franțuzi. Sunt înnebunită după brânza de capră și după melci. A, și am mâncat multă pâine cât am fost în Paris pentru că baghetele lor sunt absolut minunate, mai ales la micul-dejun. Noroc că am mers mulți kilometri cât am stat în Paris și că n-a contat ceva pâine în plus. 🙂

TJ: Ai avut vreodată vreun coșmar cu subiect culinar?

Virgil: NU am coșmaruri culinare. Dimpotrivă, când visez mâncare mă trezesc cu o stare de bine, dar și cu o poftă nebună. Pentru că visez numai mâncăruri care îmi plac. Și de cele mai multe ori – dulciuri. Bine, visurile culinare sunt foarte rare.

TJ: Prepararea cărui fel de mâncare ar fi pentru tine o adevărată provocare?

Virgil: Prepararea clătitelor este o PROVOCARE. Nu am gătit deserturi, în afară de o înghețata ușoară de vară din căpșuni. Zilele trecute am încercat pentru a doua oara să fac clătite. La prima încercare am pus prea puțină făină. Am pus compoziția în tigaie și a început să bulbucească, să fiarbă ca un vulcan gata sa erupă. Numai clătită nu îmi ieșea. Am stat eu puțin să meditez, după ce m-am enervat bine, dând din picior, trântind șervetul de masă și începând să plâng de poftă nesatisfăcută de clătite. După meditație, am realizat că trebuie să adaug făina. Am adăugat făina. Bun, pune o picătură de ulei în tigaie, întinde uleiul, pune compoziția cu făina suficientă. DA! Părea a fi o clătită în tigaie, nu o spumă dubioasă. Se face clătita, întoarce-o pe partea cealaltă. S-a lipit. Încearcă s-o dezlipești. Se rupe. Cum o întorc? Sunt toată transpirată, nu pot deschide mai mult geamul că am amigdalita, îmi trece și poftă și tot. După multe eforturi, am făcut patru clătite: una rupta, două nu foarte coapte și una numai bună, dar prea mică.

Nu mai fac clătite!

Ufff… tort cu ciocolată, fonfleuri franțuzești, ciorbă răduțeană, clătite… sper că nu am scăpat nimic din conversație, că deja visez la ce ne va găti Virgil acușica, pentru că iată, tocmai își pune șorțul de bucătărie și se apucă de treabă. Ia să vedem ce ne pregătește…

”Pentru început, o să vă pregătesc o supă de legume cu tăiței. Deoarece am făcut amigdalita iarna asta și de la antibiotice am avut ceva probleme cu stomacul, am mers mult pe supa de legume. Nu am vrut să adaug și carne de pui, am preferat să fiu mai puțin carnivora. Rețeta este banală, dar îmi place foarte mult așa că….

Ca și ingrediente folosesc: un morcov, un cartof, o țelină mititică, un păstârnac, o ceapă, fidea, ulei de măsline.

Curăț legumele, tai în patru cartoful și morcovul, ceapa o tai în două.  Apoi pun legumele în cratiță,  adaug apă cam trei sferturi din cratiță și pun sare. Las totul la fiert. Când legumele încep să fie fierte (să intre furculița în morcov) adaug jumătate de linguriță de praf de legume și câteva picături de ulei de măsline. Apoi pun fideaua,  mai las 3-4 minute la fiert și gata….”

Supa este foarte gustoasă, dar eu mănânc din legume doar morcovul și cartoful. Dacă voi preferați și restul… e excelent! Poftă bună!”

Mmmm…. Ce bună eeeee! Chiar dacă e o rețetă simplă. Este foarte gustoasă și merge la fix pe frigul acesta să știți! Deja am înfulecat două castroane! Dar să vedem ce ne prepară Virgil la desert…

”Încă nu am gătit cu succes nici un desert, doar clătitele la care am stat o oră și care mă rog… nu prea mi-au ieșit. Dar mi s-a făcut dor de sufleu de brânză dulce în vas Yena 🙂

Ca și ingrediente, am nevoie de: 300 de grame de brânză dulce, 100 de grame de zahăr, două linguri de griș, lapte trei ouă, coajă de lămâie și unt.

Prima oară pornesc cuptorul pentru a se încălzi. Într-un castron amestec brânza cu zahărul, cu grișul și cu laptele. Bat apoi ouăle după care le adaug în compoziție și  amestec totul bine. Opțional se pot adăuga coajă de lămâie și stafide. Pun compoziția în vasul Yena uns cu unt, după care las în cuptor vreo 30 de minute. În timpul acesta nu trebuie deschisă ușa la cuptor 🙂

Abia aștept să văd ce-o să iasă. Sper să nu pățesc ca și cu clătitele…..”

EI, bine dragilor, să știți că sufleul chiar i-a ieșit foarte bine lui Virgil, trecând astfel peste complexul  ”deserturilor” precum Roberto Baggio care a depășit complexul loviturilor de la 11 metri după ce a ratat penalty-ul decisiv din finala Cupei Mondiale din 94. Felicitări, Virgil!

Dar să vedem ce atmosferă sonoră ne pregătește invitata noastră pentru a completa această zi minunată:

”Propun o piesă veselă, de vară, care îmi amintește de un cocktail bun pe plajă:

Și o piesă foarte dragă mie:

Eiiii, dragilor, adevărat aer de primăvară timpurie azi la Cantina Socială… Mulțumim din suflet dragei noastre Virgil pentru onoarea de a veni ca invitată astăzi și vă invităm cu drag să vă înfruptați din supica asta delicioasă și din sufleul care încântă toate simțurile 🙂 Hai, dați năvală și poftă mareeee!!!


Chifleluțe drăguțe în sos Bechamel. Brioșele ghidușele cu mere și scorțișoară

Februarie 22, 2012

 

”Ufff, ce să mai gătim oare azi?” întrebă tanti Jeni stând pe scăunelul ei preferat din bucătărie și sorbind din ceșcuța de cafea fierbinte și puternic aromată. Miruna își puse șorțulețul ei cel roz și scoase din debara merele pe care le cumpărase din piață cu ceva timp mai devreme: ” Am luat merele astea.. sunt frumoase dar cam mici! Cred că o să fac niște brioșe irezistibile din ele!”. Ah, deja visam la brioșele alea, la gustul lor minunat și la mirosul de desert bun, bun de tot.

”Ăăăă, tanti Jeni”, am îndrăznit eu, ” cred că la brioșele alea ale Mirunei ar merge la fix niște chifteluțe, ce ziceți?” Dumneaei se ridică de pe scăunel, își aranjă șorțul pe talie și suflecându-și mânecile spuse: ” Măi, Gheorghe, nu degeaba ai capu mare! Ia să scot eu carnea aia din congelator…”.

Zis și făcut! Tanti Jeni se va apuca de făcut niște minunate chifteluțe în sos Bechamel! Ia fiți atenți cum procedează dumneaei:

Pe masa de lucru sunt puse cu grijă toate ingredientele: 500 de grame de carne tocată ( porc cu vită, în cazul de față), doi cartofi medii, două cepe, două ouă, o lingură de pătrunjel verde, o linguriță de mărar verde, sare și piper după gust, făină, ulei pentru prăjit. Pentru minunatul sos, dumneaei va folosi: 30-40 de grame de unt, două de linguri făină, o jumătate de litru de lapte, 100 de grame de  smântână, zeama de la jumătate de lămâie, pătrunjel verde, sare, piper alb.

Pentru început, tanti Jeni taie ceapa felii și o călește în două linguri de ulei. După ce curăță și spală cei doi cartofi, îi dă prin mașina de tocat împreună cu ceapa călită și adaugă acest amestec la carnea deja tocată și ea. Sparge cele două ouă deasupra castronului și le lasă să se prelingă peste amestecul tocat, presară deasupra sare și piper, iar apoi pătrunjelul verde și mărarul. Cu mâinele ei pricepute, udate în prealabil, amestecă bine conținutul până la omogenizare, apoi formează chifteluțele, le dă un pic prin făină și le prăjește în ulei încins. Biluțele rumen-aurii sunt apoi puse la răcit într-un vas de Jena.

E timpul pentru sos acum: tanti Jeni pune la topit untul, apoi adaugă făina și le înfierbântă la foc mic, fără ca făina să-și schimbe culoarea.  Stinge amestecul cu o jumătate de litru de lapte fierbinte, adăugat în trepte și în timp ce amestecă având grijă să nu se formeze cocoloașe. Apoi pune sare, piperul alb după gust și zeama jumătății d elămâie care aștepta cuminte să intre în scenă. După ce adaugă și pătrunjelul tocat, picură cei 100 de mililtri de smântână care albește sosul într-un fel mirific. Sosul acesta este turnat de tanti Jeni peste chifteluțele care așteptau cuminți în vasul de Jena și sunt puse apoi la cuptorul preîncălzit, pentru vreun sfert de oră. Ahhh, delicios, fraților! Bun de te lingi pe degete, nu alta!

Să vedem cum procedează dulcea Miruna cu brioșele acelea:

Pentru un eșantion de șase bucăți, prințesa deserturilor va folosi: un ou bătut, 40 de grame de zahăr, 120 de mililitri de lapte, 50 de grame de unt moale, 150 de grame de făină, o jumătate de linguriță de praf de copt, un praf de sare, o jumătate de linguriță de scorțișoară, două mere mici și tocate mărunt ( nu rase pe răzătore, da?) și zahăr brun.

Pentru început, Miruna pregătește tava, hârtiile de brioșe și preîncălzește cuptorul la 200 de grade. Apoi amestecă oul cu zahărul, laptele și untul moale într-un vas prietenos. Ca într-o ninsoare de Crăciun, cerne făina deasupra amestecului, praful de copt, sarea și scorțișoara, apoi adaugă merele curățate, spălate și tocate ( repet, nu rase pe răzătoare) și amestecă totul, nu prea mult, el trebuind să aibă un aspect mai cu cocoloașe, așa.

După ce împarte compoziția în șase părți, le pune în cupele de hârtie, apoi presară peste ele un praf de zahăr brun amestecat cu scorțișoară, și pune brioșele la cuptor pentru vreo jumătate de oră, când drăguțele de ele devin aurii cu o tentă maronie. Cred că nici un pictor nu a reușit să surprindă o culoare de genul ăsta. După ce sunt gata, Miruna pun ebrioșele la răcit și le pregătește pentru servire, cu un ceai de fructe sau de mere, absolut irezistibile. Ahhh, sunt așa de bune că se topesc în gură, lăsând în urmă aroma dulce de mere… 
 
Ei, dragilor, hai că suntem răsfățați și astăzi! Vă așteptăm cu drag și cu mesele pregătite, să degustați cele mai bune chifteluțe și cele mai dulci brioșe pe car ele-ați gustat vreodată! Dați năvală și poftă mareeeeee!!!


Ciorbică delicioasă de vită cu tarhon. Tort irezistibil de clătite cu brânză de vaci și stafide

Februarie 21, 2012

Nu știu dacă v-am zis că pe mine când mă apucă hibernarea, mă ține, nene!. Păi, cu ninsorile astea abundente și gerul năprasnic ce era să fac? Și uite așa am hibernat vreo… trei săptămâni? O lună? Nu mai știu… Cert este că acu, când m-am trezit, m-a pălit o foame mai mare decât turnul ăla de la Burj Khalifa, vă zic eu…

Așa că… am dat buzna la Cantină, ce era să fac? Am ajuns într-o clipă: foamea îmi conferă niște proprietăți supranaturale remarcabile, cum ar fi teleportarea instantanee în locurile cu mâncare delicioasă, precum bucătăria Cantinei. Așa cum știți, în bucătărie miroase divin. Și asta pentru că tanti Jeni concepe ( ăsta e cuvântul potrivit, credeți-mă) un borș delicios de carne de vită cu tarhon… Ahhh, abia aștept să fie gata! Stați să vă zic cum procedează dumneaei:

La un kilogram de piept de vită, tanti Jeni mai combină doi morcovi mari și frumoși, o rădăcină veselă de pătrunjel, două linguri de orez, un gălbenuș jucăuș, 100 de mililitri de smântânică, puțin ulei, un litru de borș gustos și aromat, tarhon și ceapă verde.

După ce spală cărnița de vită, tanti Jeni o taie bucăți și o pune la fiert în 2,5 – 3,0 litri de apă. În timpul fierberii, ia spuma de la suprafață și adaugă zarzavaturile date pe răzătoare și călite timp de două minute în ulei încins. Ciorba se lasă să fiarbă încet, molcom, în oala acoperită. Când carnea este aproape fiartă, dumneaei adaugă orezul spălat, amestecând repede să nu se lipească de pereții sau de fundul oalei. În timpul acesta, borșul este fiert separat și se adaugă apoi în minunata ciorbică. Se lasă să clocotească câteva minute după care, tanti Jeni adaugă tarhonul tocat fin, acoperind apoi oala și luând-o de pe foc. Cu măiestria-i binecunoscută, tanti Jeni drege ciorbica cu gălbenușul de ou și cu smântânica. Ahhhh, e delicioasă, fraților!

Miruna cea dulce ne pregătește ceva super special, mai ales că weekend-ul trecut a avut  loc a opta ediție a Festivalului Clătitelor de la Prejmer ( Brașov).

Drept pentru care, prințesa deserturilor, s-a gândit să ne prepare azi un tort de clătite cu brânză de vaci, așa cum se pregătește la festivalul sus amintit.

Pentru acest tort Miruna are nevoie așa: pentru aluat – o ceaşcă făină, două ouă, un pahar de lapte, un praf de sare, două linguriţe de zahăr, două linguriţe de unt sau ulei şi o lingură de unt topit pentru uns tava; iar pentru umplutură –  200 de grame de brânză de vaci, două ouă, două linguri de smântână, două linguri de zahăr, o linguriţă de făină, 100 de grame de stafide, 2-3 linguri de rom, vanilie și un praf de sare.

Mai întâi prepară umplutura: după ce trece brânza de vaci prin sită, Miruna o freacă cu ouăle, smântâna, făina, zahărul şi vanilia. Cu mânuțele ei delicate, înmoaie stafidele în rom și le pune și pe ele în compoziția de brânză, presărând apoi puțină sare.

După ce prepară și aluatul, se apucă să prăjească clătitele, una câte una, așezându-le, pufoase și aurii pe un platou.

Urmează acum marea asamblare a tortului de clătite: Miruna ia din debara un vas de Jena rotund, pe care-l unge cu ulei și-l pudrează cu pesmet. Pune apoi pe fundul vasului o clătită şi îmbracă marginile vasului cu alte două-trei clătite. Prima clătită o unge cu umplutură apoi o acoperă cu altă clătită și tot așa, alternând clătitele cu umplutura,  ajunge la ultima clătită pe care o lasă neunsă. Se învelește totul cu clătitele de pe margini și se pune vasul în cuptor pentru vreo trei sferturi de oră la foc potrivit. Dragilor, rezultatul este absolut devastator: clătitele crocante pe margini și pufoase pe interior, iar umplutura îndeamnă la visare și la metafore nebănuite…

Sper că meniul de azi vă este pe plac și veți veni degrabă să vă înfruptați din bunătățile pregătite. mai avem vinișor fiert cu scorțișoară și ceai de fructe de pădure, licori magice care vă vor încălzi pe loc.

Și pentru delectare, avem câteva poze de la Festivalul Clătitelor de la Prejmer, trimise de draga noastră Psi, care, fiind la fața locului, s-a transformat în corespondent special al Cantinei, pentru voi.

Hai, dați năvală și poftă mareeee!!!!


%d blogeri au apreciat asta: