Supă de ceapă. Crap la cuptor. Budincă de griș cu scorțișoară.

Nu știu de ce, dar parcă marți mi-e mai foame mai oricând, Dar marțea asta parcă foamea mea prinde dimensiuni mai mari decât înălțimea de la care a sărit alaltăieri domnul Baumgartner. O fi de la frigul acesta care pătrunde-n oase ? Posibil, așa că, târându-mă până la Cantină, am rugat-o pe tanti Jeni să ne facă azi ceva super-special. „Mă, Gheorghe, îmi zice dumneaei, întotdeauna m-am întrebat cine mănâncă mai mult: tu sau o țară africană medie din lumea a treia?” După care, lăsându-mă să zac dârdâind de frig pe scăunelul meu preferat din bucătărie, cu cana de cafea pe măsuță, se duse în debara. „Chiar dacă azi nu e ziua Franței, îți fac o supă de ceapă să te mai încălzești…” zise tanti Jeni, revenind în bucătărie cu următoarele ingrediente: patru cepe de la categoria mijlocie, 100 de g unt onctuos, două linguri de făină, o legătură de ceapă verde, 100 de milililitri de vin alb, 100 de grame de cașcaval ras pe cap și patru felii petrecărețe de franzelă. Nu lipsesc prietenii casei, sare și piperul, după gust.

Booooon…. Păi pentru început, într-o oală tanti Jeni călește ceapa în untuleț, până devine sticloasă și răspândește aroma aceea apetisantă. Apoi, înainte să se prăjească de tot ceapa, adaugă făina și amestecă totul bine. Totul se stinge cu un litru jumătate de apă și se fierbe la foc mic, punând un capac pe oală. După ce fierbe bine supica, tanti Jeni adaugă vinul cel alb și bun, ceapa verde tăiată rondele și mai lasă la fiert încă vreo cinci minute.

Fiecare porție este servită cu crutoane aurii și cașcaval ras și presărat pe suprafața bolului de supă. Ah, incomparabilă supa asta, dragilor!

Acu, la felul deux, avem parte tot de vinișor alb, dar ca protagonist într-o producție de excepție: crap la cuptor!

Aici sunt puse în scenă așa: un crap sobru pe la vreo două kile-jumătate, vreo cinci cepe vesele, doi morcovi hazlii, 250 de mililitri de vin alb, sare, ulei și un mix de condimente format din cimbru, piper negru, pătrunjel tocat mărunt, rozmarin, busuioc, oregano și un pic de foi de dafin.

Tanti Jeni curăță peștele de solzi și de măruntaie, îl porționează în bucăți de mărime potrivită pe care le sărează și le condimentează după gust. Legumele sunt tăiate rondele și așezate de tanti Jeni într-o tavă, ca un culcuș pentru crap. Pentru că, da, dragilor, după ce se toarnă ulei, crapul este așezat pe această saltea de legume și stropit cu vin pentru a se odihni în tihnă la cuptor pentru vreo 40 de minute, la foc potrivit. Spre final, tanti Jeni presară deasupra tăvii și cățeii zdrobiți de usturoi, care împrăștie un miros delicios în bucătărie…. Crapul acesta se va servi vu o porție generoasă de mămăliguță fierbinte, pufoasă și aurie.. Aiiiii! Abia aștept să fie gataaaa!!!

Miruna s-a gândit azi să ne răsfețe cu un desert simplu dar cu efect devastator: budincă de griș cu scorțișoarăăăă! Ia ziceți: de când nu ați mai savurat voi așa ceva?

La un litru de lapte, prințesa dulciurilor mai adaugă 150 de grame de zahăr, două plicuri de zahăr vanilat, 250 de grame de griș, două albușuri și un piiiiiic de tot de sare.

Din litrul acela de lapte, 200 de mililitri se amestecă cu grișul iar restul de lapte se pune la fiert, timp în care, folosind telul din dotare, Miruna bate albușurile spumă. Când laptele a început să fiarbă, adaugă în el amestecul de lapte rece și griș, împreună cu zahărul și picul de sare și, după ce a amestecat continuu și s-a îngroșat compoziția, a adăugat treptat și albușurile bătute spumă, amestecând până la omogenizare.

După ce este gata, Miruna le pune în boluri și lasă la răcit, timp în care prepară siroooopuuuuul! Pentru asta folosește un baton de scorțișoară, un plic de zahăr vanilat și 80 de grame de zahăr, pe care le amestecă în 50 de mililitri de apă, puse apoi la fiert pentru câteva minute și lăsat la răcit.

După ce budinca s-a răcit complet, se răstoarnă din boluri pe farfuriuțe, se adaugă siropelul și apoi, cu mânuțele ei delicate, Miruna ornează fiecare porție cu scorțișoară măcinată și câteva frunze de mentă.

Mmmmm..ce desert buuuuuun! Dulce și pufos, așa cum îmi place!

Hai că ziua asta de marți se anunță glorioasă! Dacă mai și batem Olanda la fotbal, ce să mai, o trecem cu roșu-n calendar!

Vă așteptăm cu bucatele pregătite și vinul alb (Riesling) pus în carafe! Hai, dați năvală și poftă mareeeee!!!

Anunțuri

14 răspunsuri la Supă de ceapă. Crap la cuptor. Budincă de griș cu scorțișoară.

  1. iuria spune:

    Hai Romania! 😀

  2. viatanomada spune:

    Saru’mana. TJ, mi-e o foameee! Si mancarea e asa apetisanta, yummii

  3. April spune:

    Mi-ai adus aminte de bunica…ea ne facea crutoane la supica de chimen…si m-a luat si foamea, na…of, si pestisor…mai Cristi, te punem sa trimiti pachete in toata tara :))

  4. matilda spune:

    Tanti Jeni, am citit despre supa de ceapă (mai ales în bucătăria franţuzească), dar n-am ştiut niciodată de ce ar fi atît de apreciată. Acum ştiu !
    Despre crap… ce să mai zic ? Ţi-am mai spus că sunt fan peşte, chiar şi congelat :))

  5. […] pentru că ieri a fost ziua ta de naștere și știu că atunci când te-am sunat ți s-a luminat chipul pentru o clipă și ai […]

  6. […] De la stânga la dreapta: psi, subsemnata, șilavarăcald, cristian. […]

  7. […] ai găștii cu care aveam să împart și să mă bucur de premiul câștigat și anume: Psi și Cristian – blogări și ei, dar mai ales […]

  8. […] ne-a purtat pe străzile Brașovului și-a stat cu noi și după noi peste tot, Melaniei și lui Cristi pentru c-au acceptat invitația mea și pentru că au simțul umorului mai mult decât dezvoltat […]

  9. Georgiana spune:

    la mulți ani, Cantină Socială! >:D<

  10. Crap la cuptor…

    Ce era sa pregatesc de revelion decat un crap la cuptor pe pat de legume, sa fiu iute ca un peste. Norocul de peste proaspat a fost o vizita la niste rude in Corabia, asa cam atrecut pe la pescarie si am luat vreo 6 kg de caras proaspat si 2 crapi, unu…

  11. […] pentru că ieri a fost ziua ta de naștere și știu că atunci când te-am sunat ți s-a luminat chipul pentru o clipă și ai […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: