… Și-a trecut toamna, și a fost iarnă, lungă și friguroasă, și s-a făcut iar primăvarăăăăă! Cu soare falnic și strălucitor, cu miros de flori și de iarbă proaspătă și cu păsărele cirip-cirip care mă trezesc cu noaptea-n cap. Aoleu, dacă le-aș prinde nu știu ce le-aș face! Probabil la foamea pe care o am le-aș face frigărui, câte trei-patru pe-o țepușă. Dar știți că sunt suflet milostiv și nu aș atenta la viața lor, le las să se bucure de viață pe gureșele astea mititele, chiar dacă sunt mai ceva ca ceasurile deșteptătoare alea vechi, rusești care se auzeau în fiecare dimineață pe o distanță de două-trei etaje de bloc.
Ei, acu dacă tot m-am trezit ce să fac? Hmmm… Știu. Îmi iau inima-n dinți și mă duc acolo unde nu am mai fost de foaaaaarte multă vreme. Ați ghicit: la Cantină. Nu mă întrebați de ce nu am mai trecut pe acolo că nu aș putea să vă răspund. Uneori viața îți așterne drumuri pe care trebuie să pășești singur, lăsând prietenii departe de grijile tale, pentru că știi că le pasă și îi îndurerezi. Și cum aș putea eu să le îndurerez pe tanti Jeni și Miruna? Aș fi riscat ca ciorbele să iasă prea acre, fripturile prea tari sau torturile cu blatul necrescut, așa că…. În fine.
Hai că mi-am luat inima-n dinți și am purces spre Cantină. Ca să nu merg cu mâna goală, am trecut pe la magazinul de delicatese și am luat o sticlă de vin rose, așa cum știu că le place dumnealor. Cu cât mă apropiam de Cantină inima îmi bătea din ce în ce mai tare și mă simțeam copleșit de emoții și întrebări: „oare m-o mai primi dumneaei? S-o fi supărat pe mine?” Ufff… începeam să-mi fac gânduri dar când am văzut gărdulețul cel viu ce înconjoară curtea Cantinei, m-am simțit deja ca acasă. Nici nu am pășit bine pe poarta micuță de lemn și am fost întâmpinat de micul, bravul și flocosul cățel Dowgird care, bucuros nevoie mare că mă vede a ținut neapărat să-mi povestească prin sărituri și hămăituri vesele tot ce s-a petrecut acolo în lipsa mea.
Nu după multă vreme, apare în ușa Cantinei tanti Jeni, neschimbată, așa cum o știți, cu șorțul albastru, părul roșcat și vâlvoi și privirea albastră și pătrunzătoare: ” Mirună dragă, ți-am zis eu de ce mi se zbate ochiu drept!”, strigă dumneaei să se audă până-n bucătărie. „Ia uite, ni s-a întors fiul risipitor!” Într-o clipă Miruna ajunse din doi pași lângă tanti Jeni și își ascunse obrajii în palme, să nu se vadă îmbujorarea. Dar zâmbetul ei spunea totul.
După o clipă- două de tăcere, am scos sticla de vin din pungă „Hai că mă duc la frigider să bag asta la rece… Presupun că e tot acolo, nu?” Tanti Jeni mă privi din nou albastru și pătrunzător, așa cum numai dumneaei știe să o facă: ” Gheorghe, totul e așa cum știi, nimic nu s-a schimbat pe aici… Presupun că nici năravurile tale!” Am intrat așadar în bucătărie de unde venea un miros super-delicios, care deja îmi stârnea un apetit nestăvilit de…. De?
„Azi avem zi de sparanghel, că e sănătos și hrănitor! Tocmai ce am fost în piață și am luat câteva legături…” zise tanti Jeni amestecând într-o oală mare în care bolborosea șoptit o delicioasă cremă de sparanghel.
Ia să vedem noi cum o prepară dumneaei…. Pentru început tanti Jeni face o supică de legume cu multe zarzavaturi bune și hrănitoare. Apoi pregătește pe masa de lucru o legătură de sparanghel, vreo patru linguri de untuleț, două cepe, o legătură de pătrunjel , un cartof mare și o cană de smântână. Booonnn… Sparanghelul se curăță și se taie cam la doi centimetri de bază. Mugurii și tulpina se taie și ele în bucăți așa, nici prea mari, nici prea mici. Vedeți voi. Acum sparanghelul se fierbe separat: întâi mugurașii, până se înmoaie, apoi după ce se scot din vas, se pun tulpinile în aceiași apă la fiert vreo 5 minute. Și mugurașii și tulpinile, după ce s-au fiert, se clătesc într-un jet de apă rece și se pun deoparte, separat. Acum, tanti Jeni topește untul într-o tigaie și adaugă apoi ceapa tocată mărunt, și cartoful tăiat felii. Se țin la călit până când ceapa devine transparentă. Se adaugă apoi supica de legume ( cam un litru jumătate e suficient), tulpinile de sparanghel și legătura de pătrunjel și se ține totul la fiert cam vreun sfert de oră. Pătrunjelul se scoate afară, și conținutul din supă se pasează fără milă chiar în apa în care au fiert. La final, se pune oala din nou pe foc și, ca o apoteoză, în sunet de fanfară și de cor ( ca acela din imnul „cempion lig”) se toarnă, albă, tăcută și onctuoasă, smântâna… Se amestecă până la omogenizare, se pune sare și piper și gataaaa! Supa de sparanghel, fină și cremoasă este gata de servit! Fiecare porție e servită de tanti Jeni alături de muguri de sparanghel și pâinică prăjită. Ahhhh… Minunat!
La felul doi, tanti Jeni pregătește o minune de minunăție minunată pe care nu a mai făcut-o de ceva vreme și anume clătite cu sparanghel și ciuperci. Da, știu, deja s-a produs rumoare…Fiți atenți: la vreo douăzeci de clătite, preparate de Miruna (că ea e maestra în domeniu), tanti Jeni a mai combinat douăzeci de fire de sparanghel, două legături de ceapă verde, 500 de grame de ciuperci proaspete tăiate felii, 40 de grame de ciuperci de pădure uscate, o legătură de mărar, 6 linguri de smântână, 50 de mililitri de ulei de măsline și sare și piper, după gust.
Tanti Jeni spală sparanghelul și îl rupe în bucăți mici, atât partea albă cât și cea verde. Îl pune la fiert cam cinci minute în apă cu sare, apoi îl strecoară și îl pune deoparte într-un vas. Pune apoi ciupercile uscate într-un vas cu apă cât să le acopere, pentru rehidratare și, între timp, spală și taie ceapa verde pe care o pune la prăjit într-o tigaie cu ulei încins. După ce s-au prăjit un pic, se adaugă ciupercile proaspete împreună cu puțină apă de la ciupercile puse la rehidratare. Așaaaaa… după încă vreo 2 minute se pun și ciupercile de pădure în tigaie împreună cu apa lor, se adaugă sarea și piperul și se mai lasă la foc încă vreo cinci minute. Se adaugă puțin câte puțin smântâna, se amestecă din când în când, și se lasă la fiert până scade acest sos minunat. Mărarul se spală și se toacă mărunt apoi se presară și el în tigaie. Mmmmm… ce miros îmbietor! Gata, acum se ia de pe foc și tanti Jeni începe asamblarea: pe fiecare clătită se pune sparanghel, apoi se toarnă sosul de ciuperci și se rulează. Fiecare porție se servește caldă cu smântână deasupra. Ahhh.. e un deliciu dragii mei, ceva senzațional! Abia aștept să mai facă încă douăzeci!
Pentru desert, Miruna ne pregătește un tort. Și nu orice tort, ci un tort Joffre. Ahhh.. excelent! Pentru asta, Mirunica noastră cea dulce va combina 500 de grame de margarină, zece ouă, 500 de grame de zahăr, 100 de grame de cacao, o lingură de făină, două plicuri de zahăr vanilat, esență de rom, două linguri de pesmet fin și 125 de militri de apă.
Cacao și zahărul se pun la fiert în cele 125 de mililitri de apă și după ce dau în clocot vreo cinci minute se pun la răcit. Când compoziția este călduță, se pun gălbenușurile de la cele zece ouă și se amestecă bine până la omogenizare. Compoziția rezultată se împarte în trei, fiecare fiind folosită pentru prepararea blatului ( o treime) și a cremei (două treimi). Booonn… Pentru blat, partea de compoziție se amestecă cu o lingură de făină, două de pesmet fin li apoi se adaugă cele zece albușuri care au fost bătute spumă cu trei linguri de zahăr. Compoziția rezultată se pune într-o cratiță unsă și tapetată și se pune la copt la foc mititel. Pentru cremă, cele două treimi de compoziție se amestecă foarte bine cu margarina. Pentru asta, Miruna apelează la divizia de mecanizate a bucătăriei, folosind cu grația-i binecunoscută, mixerul. Se adaugă trei linguri de zahăr, zahărul vanilat, esența de rom, trei linguri de cacao și se mixează din nou. Ahhh… e așa de bună că deja îmi vine să mă ling pe degete…. Crema se ține la frigider cam o oră, timp în care Miruna prepară glazura aceea perfectă… Ce perfectă e! Fiți atenți ce simplu: 50 de grame de cioco se topesc cu o lingură de apă la foc foarte mic, apoi se freacă cu 50 de grame de zahăr până devine o cremă moale și bună. Miruna trece acum la asamblarea acestui minunat tort: blatul se taie în două, la mijloc pune crema și acoperă apoi tot tortul cu glazură. Îl pune la rece și gataa! Ce tort minunat! Miruna a mai păstrat puțină cremă, și l-a umplut cu zâmbețele de cremă, dulci ca al ei… Ce frumos eee!
Dragilor, am ajuns doar de câteva ore aici și simt că parcă nu am lipsit nici o clipă! Sper că și voi la fel!
Vinul este deja pus în carafe, atât cel rose cât și unu alb pentru meniul de azi ( un Sauvignon Blanc, merge la fix cu sparanghelul!) așa că vă așteptăm și pe voi cu drag să vă înfruptați din minunatele bunătăți!
Hai, dați năvală și poftă mareeee!!!
Publicat de cristiangheorghe 
Cantina Socială 