Ciorbică limpede și aurie cu perișoare. Colțunași drăgălași cu carne. Cataif cu frișcă dulce și crocant

Ieri am evitat să ies din casă. Toată liota aia de copii entuziaști că-ncepe școala, însoțiți de mămici, tătici și bunici cu buchete imense de flori pentru doamna învățătoare sau dirigintă, mă deprimă teribil. Iar la întoarcerea de la școală, până când se întunecă, toți copiii ăștia stau prin parcuri și chinuiesc leagănele și celelalte distracții de parcă ar fi ultima zi de joacă din viața lor, într-o hărmălaie și o chirăială continuă! Ufff…

Acu o să întrebați de ce mă deprimă toate astea. Păi, pentru că îmi aduc aminte de prima mea zi de școală în care eram și eu la fel de entuziast ca și ei, de aia. De vremurile acelea în care nu-mi era mintea decât la joacă, la timpul petrecut cu prietenii, la depănat amintiri din vacanța de vară și la colega din banca a treia de la geam căreia îi făceam tema la mate în schimbul celei de la română și pe care o serveam mereu cu un sandviș gustos în schimbul feliuței de chec făcut de bunica ei. Eiii, vremuri, vremuri, fără griji…. Unde v-ați dus?

Eiii, dar gata cu lamentațiile! Hai să dau o fugă pe la Cantină să văd ce ne-a mai pregătit tanti Jeni azi de mâncare că mi-e cam dor de bunătățile dumneaei.

A, era să uit! Pentru că ăștia mici au început școala, și cum tanti Jeni îi iubește mult, avem pregătite în fiecare zi pachețele cu gustări ca să-i ferească de – ptiu! ptiu! – chipsuri, alune și alte crănțănele. Deci pentru ei avem pachețele asortate cu sandvișuri ( făcute din chifle calde unse cu unt, cremă de brânză, o felie de roșie, cașcaval și o frunză de salată), sau fructe coapte și caramelizate ( gutui, mere) unele din ele trase în foietaj. Pentru fiecare mic musafir, tanti Jeni le-a pregătit și câte o sticluță de ceai rece natural făcut din fructe de pădure, ceai verde cu lămâie sau din fructe uscate ( piersici, caise). Sper să le placă!

Pe plăcuța de la intrarea Cantinei, dulcea Miruna a scris caligrafic meniul de azi: Ciorbică de perișoare, colțunași cu carne, cataif. Pfuaaaaa! Ce bun, ce gustos, ce divin!

De când n-a mai făcut o ciorbică, tanti Jeni! Una bună, limpede și aurie, cu miros de legume și borș, așa cum îmi place mie! Da, astăzi avem ciorbică de perișoare și nu mai pot de bucurie, abia aștept să fie gata! Nici nu e greu de făcut: un morcov mare și frumos , o legătură de pătrunjel verde și zglobiu, o țelină mică dar cu potențial, o ceapă mare și gustoasă, pastă de tomate roșii și aromate, sare, piper, iar pentru perișoare 500g de carne de porc și 40 de grame de orez. Iar peste toate un litru din magnificul, inegalabilul și aromatul borș.

Așaaa: tanti Jeni ia o oală mare și pune în ea doi litri de apă la fiert. Când apa fierbe, dumneaei adaugă legumele curățate și tăiate cubulețe. Din ceapă folosește la fiert doar două treimi. Nu mă întrebați care din treimile alea. Apoi pune și puțin ulei. În acest timp, pregătește perișoarele: carnea tocată o amestecă cu orezul, treimea rămasă de ceapă și pătrunjelul tocat mărunt, până la omogenizare. Tanti Jeni, cu mâinile ude, face biluțe din acest amestec, cam de 3 cm diametru, apoi le pune în oala de ciorbă când legumele sunt aproape fierte. Se mai ține totul la fiert vreo 20 de minute, apoi se adaugă borșul ( strecurat și fiert în prealabil) și pasta de tomate. După câteva minute se ia de pe foc și se adaugă o nouă porție de pătrunjel tocat mărunt. Se servește caldă cu smântânică și ardei iute. Mmmmm.. ce arome îmbătătoare se zbenguie prin bucătărie! Abia aștept să fie gata ciorbica asta delicioasă!

Pentru că tot a tocat azi carne, tanti Jeni s-a gândit să bricoleze și niște colțunași cu carne că nu a mai făcut demult. Pentru asta a folosit 1 kg carne de vită, o ceapă, 1kg cartofi, foaie de tăiței făcută din făină, ouă și sare, iar pentru gustibus, în compoziție, sare si piper. Tanti Jeni fierbe carnea și cartofii apoi îi dă prin mașina de tocat. Ceapa o călește în ulei până capătă acea culoare rumen-aurie, apoi o amestecă cu carnea și cartofii tocați, adăugând sarea și piperul, după gust. Aluatul îl întinde și îl taie în pătrate de 10/10cm ( o riglă, vă rog) sau, dacă nu aveți riglă, se poate folosi un pahar mai mare pentru a decupa cu el aluatul în cercuri. Depinde de dispoziția artistică. Apoi, în mijlocul fiecărei bucăți de aluat dumneaei pune o grămăjoară de compoziție. Marginile aluatului se udă cu puțină apă apoi se lipesc prin presare cu degetul. Trebuie să fie lipite foarte bine, să nu se desfacă. După ce se zvântă, colțunașii se pun la fiert în apă clocotită cu sare vreo 10 minute. Apoi, după ce sunt fierți, tanti Jeni îi unge cu unt să nu se lipească între ei și îi prăjește un pic până se rumenesc pe ambele părți. Foaarte gustos! Buni și crocanți și pufoși în același timp!

La departamentul deserturi ne așteaptă ceva de zile mari: Miruna ne pregătește azi un cataif cu frișcă, dulce ca zâmbetul ei. Prin mânuțele ei delicate vor trece 500 grame de fidea, 400 grame de zahăr, 500 grame de frișcă, esență de rom și zahăr vanilat. Miruna unge cu delicatețe și măiestrie o tavă cu unt, apoi așează în strat subțire fideaua. apoi pune cu grijă tava la cuptor pentru vreo 10 minute până când fideaua se rumenește ușor. Între timp, ea pregătește siropul: pune zahărul la fiert în 400 ml de apă și după ce s-a îngroșat adaugă esența de rom și zahărul vanilat. Siropul se toarnă peste fidea și apoi se mai pune la cuptor pentru vreo 20 de minute. După ce se scoate din cuptor se lasă la răcit și apoi se întinde deasupra frișca bătută cu zahăr. Super crocant! Super dulce! Super Miruna!

Ei, dragele mele și dragii mei, un meniu excelent! Gustând din bunătățile astea, parcă simt cum îmi trece melancolia și dorul de zilele de început de școală. Eiiiii….

Vă așteptăm și pe voi cu drag, să știți. Am amenajat mesele pe terasă, unde ne vom bucura de această zi însorită de toamnă. Hai, ce mai așteptați? Dați năvală și poftă mareee…!

Anunțuri

9 Responses to Ciorbică limpede și aurie cu perișoare. Colțunași drăgălași cu carne. Cataif cu frișcă dulce și crocant

  1. redsky2010 spune:

    sufletul meu, ce dezmat culinar aici! noroc ca am mancat niste cornuri ca baleam pana muream 😀
    cataiful asta are o rezonanta de perioada interbelica. acum realizez ca n-am mancat niciodata, desi-mi pare familiar.

    • cristiangheorghe spune:

      Redsky, bine ai venit pe la noi. Deci azi ai marcat două premiere: una că ai venit prima dată pe aici și a doua că ai păpat prima oară cataif. Două premiere într-o singură zi! Mai ceva ca la Hollywood! Poftă mare draga noastră! 🙂

  2. delia spune:

    pfuai, ce de bunăţeniiii! tanti jeni, io o să trec mai tîrziu să iau cîte o porţie mică din fiecare, săru’mîna. da cataifu să-l puneţi undeva bine ascuns, da? am, aşa, o banuială că nu prea e în siguranţă dacă e gheorghe prin zonă.

    • cristiangheorghe spune:

      @delia: mi-a zis tanti Jeni să-ți zic că mi-a zis să ascund cataifu așa de bine încât să nu-l mai găsesc. Na, am vrut să-i zic și dumneaei unde l-am pus da am uitat… Ah, poți să-l întrebi pe Stanislas motanul unde l-am pus. Ăsta știe tot.

  3. viatanomada spune:

    la cataif inainteeeeeeeeeeeeee!portie dublaaaaaaaaaaa!Saru’mana pentru masa tanti Jeni si Miruna!

  4. Mariana spune:

    Grozav meniu!chiar daca e seara parca,parca as minca o portie de ciorbita!
    Salutari lu’ tanti Jeni si Mirunei!

  5. Georgiana spune:

    mă duc să-mi fac doo oo 😦

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: