Clătite brașovene. Tartă cu pere

Uite că s-a făcut luni….Greu, greu după atâta lâncezeală, nu-i așa? Cel puțin în cazul meu da. Când am văzut dimineața în ce dată suntem și cât e ceasul am vrut să mă ascund. Parcă și mintea pornește mai greu dar mă dezmorțesc eu după procedura standard: cantină-tanti Jeni-cafea. Acum  mă simt mai bine, mai ales după ce am văzut meniul de azi scris caligrafic de Miruna pe tăblița de la intrare: clătite brașovene. Deci tanti Jeni s-a apucat de treabă de dimineață, pregătind următoarele ingrediente, puse pe trei grupe valorice: În grupa A avem cele necesare pentru clătite: 3 ouă, o jumătate de litru de lapte, două linguri de făină, un vârf de cuțit de sare. În grupa B se combină: 300 de grame de ficăței de pui, 200 de grame de ciuperci, două ouă, o lingură de făină, pătrunjel, mărar și cimbru. Grupa C conține ingredientele pentru crusta aceea delicioasă și crocantă: două ouă, pesmet și făină.

Păi tanti Jeni e încă sub influența Concertului de Anul Nou al Filarmonicii de la Viena, că a stat vineri să-l vadă la teveu. Foarte impresionată, tanti Jeni!  Mai că a plâns la final, când dirijorul în vârstă de 85 de ani, Georges Pretre a primit ovații lungi de vreo trei minute. Cum vă spuneam, fiind încă sub influența concertului, tanti Jeni și-a pus la pick-up ”Marșul Radeczky” de domnul Strauss Senior și s-a apucat de treabă: ingredientele din grupa A au fost transformate în clătite mari și rumene după metoda binecunoscută. Eu mereu îmi zic că data viitoare când se mai fac clătite p-aici, îmi pun cască de protecție: habar n-aveți ce acrobații fac cu ele tanti Jeni și Miruna. Dar mereu uit…. În fine. Trecem la grupa B acolo unde ceapa tocată mărunt se pune la călit într-o  tigaie cu ulei încins, apoi se adaugă ficățeii și ciupercile, tocate mărunt și ele. Când toată compoziția e aproape gata, se adaugă peste ea cele două ouă bătute bine și amestecate cu făină. Se amestecă totul cu verdeață tocată și cu sare ( după gust) apoi cu această compoziție extrem de apetisantă, se umplu clătitele, care apoi se împachetează ca un plic. După ce împachetăm toate clătitele le trecem prin ingredientele din grupa C și anume făină, ou și pesmet, după care se rumenesc în ulei încins până când clătitele vor avea o crustă aurie. Splendid! Se servesc calde, cu smântână și mărar.

Miruna ne delectează astăzi cu un desert ușor și delicios: tartă de pere. Dulcea noastră colegă și-a pus șorțulețul roz și a pregătit următoarele: trei ouă, 250 de grame de zahăr tos, 100 militri de ulei, 200 de grame de făină, un plic și jumătate de praf de copt, un iaurt mic cu aromă de piersici și 2-3 pere. Miruna sparge ouăle într-un castron, apoi le amestecă cu zahărul până când acesta se topește. Apoi, adaugă uleiul și iaurtul amestecând din nou. Miruna toarnă apoi în ploaie făina și praful de copt amestecând totul până la omogenizare, după care compoziția se toarnă într-o formă rotundă de copt, unsă cu unt și tapetată cu făină. Deasupra se pun bucățile de pere așezate cumva uniform pe suprafața tartei. Se pune forma la cuptorul încins. Tarta va fi gata cam într-o jumătate de oră. Mmmmm… miroase excelent!

Cam asta e pentru azi, dragii mei,. Un meniu ușor, ca de început de an. Sper să vă placă și azi. Poftă mare! Și nu uitați să treceți și pe la fântâna dorințelor, poate începem anul cu fapte bune 🙂

Anunțuri

6 Responses to Clătite brașovene. Tartă cu pere

  1. ioana spune:

    mai, voiam sa spun ca tie iti lipsesc pozele de-aici, dar poze are tot fraierul. tre sa vezi cum faci si cum te-nvartsi sa bagi niste mirosuri. deshide omu’ postarea cu tarta, pac miroase a tarta si de pere, deschide postarea cu varza, pac i se umple monitoru cu miros de varza. e un must sa gasesti solutsia la chestia asta.

  2. cristiangheorghe spune:

    @ioana: sunt în vorbe cu niște dezvoltatori de soft pentru crearea unui plug-in olfactiv. Mi-e cam frică totuși, mi-e că le dăm bătăi de cap la ăștia de la google, vor trebui să reindexeze paginile web: pe lângă căutări pe net după ”web”, ”pictures”, ”video”, vor trebui să pună și ”smells”.

  3. ioana spune:

    sa vezi cand o aparea si touch

  4. cristiangheorghe spune:

    @ioana: aoleuuu… nici nu vreau să mă gândesc…

  5. Misaki spune:

    Blog 6D! :)) Ne punem ochelari 3D si dam drumul la mirosuri, zguduituri…de mate si primim cate o bucatica, pentru gust :)) Atunci chiar ca ne-am duce viata online…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: